Skip to main content

A fost emisă Autorizația de Construire pentru lucrările de arhitectură, cale de rulare și instalații electromecanice și de curenți slabi aferente Magistralei 6

Metrorex anunță că a fost emisă Autorizația de Construire pentru proiectul „Magistrala 6: 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”, aferentă lucrărilor de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și de curenți slabi.

Documentul marchează realizarea următorului pas major în implementarea proiectului Magistrala 6 – unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de transport public din România, parte integrantă a rețelei transeuropene de transport TEN-T.

Valoarea lucrărilor autorizate, fără TVA, se ridică la 1.037.578.107,47 lei, iar durata de execuție este de 31 de luni, calculată de la data începerii efective a lucrărilor. Lucrările vor fi realizate de Asocierea SOMET S.A. – SALCEF GROUP – THEDA MAR S.A. – TIAB S.A. – UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT S.A. – ALTIMATE S.A., având ca lider de asociere SOMET S.A.

În prezent, lucrările pentru realizarea structurii de rezistență se desfășoară pe întreaga lungime a aliniamentului viitoarei Magistrale 6 de metrou. Pe SECȚIUNEA SUD, aferentă tronsonului 1 Mai – Tokyo, stadiul de realizare a structurii de rezistență a ajuns la 66%, iar pe SECȚIUNEA NORD, tronsonul Tokyo – Aeroport Otopeni, procentul de realizare a structurii de rezistență este de 32%.

Progresul înregistrat de cele două TBM-uri operaționale este următorul:

– TBM „Sfânta Maria” (Linia 2): a realizat peste 2.819 metri liniari de tunel și a montat un număr de 1.875 de inele;

– TBM „Sfânta Ana” (Linia 1) a realizat peste 2.122 metri liniari de tunel și a montat un număr de 1.410 inele.

Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică și de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, contribuind la dezvoltarea rețelei de transport trans-european. Magistrala 6 este un proiect pentru România! Urmăriți site-ul oficial www.magistrala6.ro pentru informații actualizate.

            Cu stimă,

            DIRECTOR GENERAL,

            Mariana MICLĂUȘ

Modificări de circulație la accesul în Complexul Comercial Băneasa, în contextul lucrărilor pentru Magistrala 6

Începând cu data de 24 aprilie, vor fi implementate modificări de circulație în zona de acces dinspre DN1 către Complexul Comercial Băneasa, ca urmare a lucrărilor pentru viitoarea stație de metrou Tokyo, parte a proiectului Magistrala 6 – 1 Mai – Otopeni.

Aceste intervenții sunt necesare pentru realizarea infrastructurii aferente noii stații, inclusiv a acceselor și conexiunilor pietonale.

Lucrări prevăzute: se va construi un culoar pietonal subteran, amplasat pe sub strada Pană Buescu. Acesta va deservi Accesul B al stației de metrou Tokyo, situat în zona parcării IKEA, facilitând accesul călătorilor în condiții de siguranță.

Modificări de trafic: pentru o perioadă estimată de aproximativ 7 luni, traseul străzii Pană Buescu va fi modificat înainte de girația de sub pasajul rutier, în vederea devierii traficului și desfășurării lucrărilor;

  • Breteaua pasajului rutier va rămâne nemodificată, fiind menținute accesele auto existente;
  • Circulația pietonală va fi asigurată în condiții de siguranță, pe trotuare amenajate și prin treceri de pietoni semnalizate;
  • Strada Viorel Ciurea va fi racordată la DN1, oferind o rută suplimentară de ieșire din Complexul Comercial Băneasa.

Lucrările se desfășoară în baza avizelor emise de instituțiile competente, respectiv Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București și Brigada Rutieră București.

Mulțumim participanților la trafic pentru înțelegere.

Restricții temporare de trafic la Pasajul Piața Presei Libere

Accesul în Pasajul Piața Presei Libere va fi restricționat în nopțile de 21/22 aprilie și 22/23 aprilie 2026, în intervalul orar 23:00 – 05:00.

Restricțiile sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor de montare a echipamentelor de măsurare topografică în zona viitoarei stații de metrou Piața Montreal, aferentă Secțiunii Sud a viitoarei Magistrale 6. În cadrul acestor activități vor fi montați reperi topografici utilizați pentru monitorizarea structurală a pasajului și a construcțiilor aflate în zona de influență. Lucrările se desfășoară cu acordul autorităților competente.

În afara intervalelor menționate, circulația prin pasaj se va desfășura în condiții normale.

Traficul de pe carosabilul din afara pasajului nu va fi restricționat și nu va fi deviat.

Pentru a reduce impactul asupra traficului rutier și disconfortul participanților la trafic, lucrările se desfășoară exclusiv pe timpul nopții.

Semnalizarea lucrărilor va fi realizată conform cerințelor legale, iar la finalizarea activităților traficul va fi redeschis, iar semnalizarea rutieră va fi readusă la starea inițială.

Mulțumim participanților la trafic pentru înțelegere.

Studenții U.T.C.B., în vizită pe șantierul Magistralei 6: lecție practică despre viitorul metroului spre Otopeni

Studenții din anul III ai Universității Tehnice de Construcții București – Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri au participat astăzi la o vizită de studiu pe șantierul Magistralei 6 de metrou, în cadrul unei lecții deschise organizate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în parteneriat cu Metrorex.

Vizita a fost inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca parte a demersurilor de consolidare a colaborării cu mediul academic și de susținere a formării viitorilor specialiști din domeniu.

Alături de Mariana Ioniță, Secretar General în cadrul ministerului, studenții au primit informații tehnice detaliate despre proiect și au fost încurajați să își dezvolte competențele printr-un dialog constant cu profesioniștii din industrie.

Vizita s-a desfășurat pe șantierul viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, unde participanții au avut ocazia să observe îndeaproape procesele reale de execuție. Reprezentanții constructorului au oferit explicații tehnice privind lucrările în desfășurare, inclusiv activitatea utilajelor TBM „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana”, utilizate pentru realizarea tunelurilor.

Specialiștii din șantier au prezentat etapele actuale ale proiectului și tehnologiile folosite, oferindu-le studenților o perspectivă practică asupra modului în care sunt realizate lucrările de infrastructură subterană de mare amploare

Întâlnirea a facilitat un schimb valoros de idei între studenți și profesioniști din domeniul construcțiilor și investițiilor în transportul public. Discuțiile s-au încheiat într-o notă optimistă, participanții exprimându-și încrederea în proiectele care vor contribui la îmbunătățirea mobilității urbane.

Magistrala 6 de metrou reprezintă prima legătură directă de mare viteză între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni), integrând transportul aerian, feroviar și rutier într-un sistem modern și eficient.

Proiectul include:
• 14,2 km de cale dublă
• 12 stații moderne
• 12 trenuri noi

Această magistrală va oferi o soluție rapidă, sigură și confortabilă atât pentru locuitori, cât și pentru turiști, contribuind la dezvoltarea unui coridor de mobilitate esențial între aeroport și centrul Capitalei.


Vizită de studiu pe M6: viitorii lideri, în contact direct cu marile proiecte de infrastructură

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, alături de Metrorex, a găzduit o vizită de studiu dedicată extinderii rețelei de metrou și provocărilor mobilității urbane, la solicitarea Academiei de Leadership Public – Future România, prin Asociația Vintilă Brătianu.

Evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a înțelege îndeaproape etapele esențiale ale unui proiect major de infrastructură, de la planificare riguroasă până la implementarea efectivă. Accentul a fost pus pe importanța atenției la detalii și a unei execuții corecte, factori decisivi pentru succesul unor investiții de asemenea amploare.

Magistrala 6 de metrou, unul dintre cele mai importante proiecte aflate în prezent în execuție, a constituit punctul central al vizitei. Proiectul este finanțat din fonduri europene, guvernamentale și prin sprijinul oferit de JICA (Agenția de Cooperare Internațională a Japoniei).

Participanții au vizitat șantierul viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, unde au putut observa direct modul de desfășurare a lucrărilor și complexitatea managementului unui proiect de infrastructură urbană de mari dimensiuni. Vizita s-a dovedit a fi o experiență valoroasă pentru cei prezenți, oferindu-le o perspectivă practică asupra dezvoltării transportului urban și inspirându-i să contribuie activ la viitorul infrastructurii din România.

Studenții U.T.C.B., în vizită pe șantierul Magistralei 6 de metrou

Ingineria reprezintă unul dintre domeniile în care teoria și practica se completează în mod esențial, iar contactul direct cu șantierul devine o etapă importantă în formarea viitorilor specialiști.

În acest context, studenții din anul IV ai Universității Tehnice de Construcții București – Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri au participat la o vizită de studiu organizată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu Metrorex, pentru a observa îndeaproape lucrările la Magistrala 6 de metrou.

Pe parcursul vizitei, aceștia au fost însoțiți de doamna Mariana Ioniță, Secretar General în cadrul ministerului, care le-a oferit informații despre evoluția proiectului și i-a încurajat să își dezvolte continuu cunoștințele prin colaborarea cu specialiști din domeniu.

Vizita s-a desfășurat pe șantierul viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, unde reprezentanții constructorului le-au prezentat studenților aspecte tehnice și procesele de execuție. De asemenea, aceștia au avut ocazia să observe activitatea utilajelor TBM „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana”, implicate în realizarea tunelurilor pe Secțiunea SUD.

Experiența a oferit o perspectivă practică valoroasă asupra unui proiect major de infrastructură și a consolidat încrederea studenților că profesia pentru care se pregătesc are un rol esențial în dezvoltarea României.

Primăvara a ajuns la metrou: flori, mărțișoare și vești bune!

Primăvara și-a făcut simțită prezența și în rețeaua de metrou din București. Reprezentanții Metrorex au întâmpinat călătoarele cu flori și mărțișoare, oferind urări de primăvară și aducând un plus de culoare și bucurie în stațiile de metrou.

Inițiativa face parte din tradiția de a celebra venirea primăverii și de a transmite gânduri bune tuturor pasagerilor.

Călătorii care ajung în stația Piața Unirii 1 pot face o oprire pentru o fotografie de primăvară. Acolo a fost amplasat un panou special „instagramabil”, dedicat sezonului.

📍 Locație: Dispeceratul Central Metrorex, stația Piața Unirii 1, lângă casieria Elevi–Studenți.

Metrorex şi echipa Proiectului M6 transmit tuturor călătorilor urări de primăvară frumoasă și cât mai multe călătorii plăcute cu metroul. 🌷

Progres pe M6: TBM „Sfânta Ana” a străpuns stația Gara Băneasa

Luna martie a.c. a debutat pe Secțiunea SUD cu completarea celui de-al doilea segment de tunel, cu o lungime de aproximativ 2 km, între viitoarele stații Tokyo – Aeroport Băneasa – Gara Băneasa, pe Linia 1.

TBM „Sfânta Ana” a excavat 2.006 metri și a montat 1.334 de inele de tunel, contribuind decisiv la avansul lucrărilor.
Cu utilaje TBM performante și efort susținut construim, pas cu pas, o nouă magistrală de metrou pentru București.

Lungimea tunelului subteran pe care îl va realiza TBM „Sfânta Ana” până la stația 1 Mai este de 6,6 km.

Intervenție promptă pe strada Tipografilor, în zona șantierului Magistralei 6

Ca urmare a articolelor apărute în presă referitoare la evenimentul apărut ieri, 26 februarie, în zona șantierului de la Gara Băneasa, Metrorex precizează că acesta a fost determinat, independent de lucrările la Magistrala 6, de apariția unei fisuri la o conductă de apă aparținând furnizorului de apă potabilă și operatorului serviciului de canalizare.
Infiltrația a afectat carosabilul la intrarea pe strada Tipografilor, la intersecția cu Șoseaua București–Ploiești. Zona a fost izolată imediat, iar operatorul de apă a intervenit pentu oprirea alimentării cu apă a conductei avariate.
Constructorul Secțiunii Sud a Magistralei 6 a demarat imediat lucrările de stabilizare, turnând aproximativ 150 mc de beton fluid în cavitatea formată.

Situația a fost remediată şi este monitorizată luând toate măsurile necesare pentru siguranță.

Monitorizare internațională a progresului Magistralei 6

În perioada 24–26 februarie 2026, Agenția de Cooperare Internațională a Japoniei (JICA) a desfășurat la București o nouă misiune de monitorizare a proiectului co-finanțat prin Acordul de împrumut ROM-P5, aferent Magistralei 6 de metrou.

Pe parcursul vizitei, delegația JICA, condusă de doamna Hiroko Amano, Director adjunct în cadrul Diviziei Europa – Departamentul pentru Orientul Mijlociu și Europa, a avut întâlniri de lucru cu reprezentanții Metrorex, ai Ministerul Finanțelor și ai Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Agenda misiunii a inclus și vizite în teren. Echipa Metrorex, coordonată de directorul general Mariana Miclăuș, a prezentat stadiul lucrărilor pe șantierele viitoarei Magistrale 6, precum și la Depoul Străulești și la Dispeceratul Central Metrorex. În cadrul acestor vizite au fost analizate progresele înregistrate și etapele următoare ale proiectului.

Proiectul „Magistrala 6: 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă” reprezintă un obiectiv de utilitate publică și de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare. Implementarea Magistralei 6 contribuie la dezvoltarea rețelei de transport transeuropean și la creșterea mobilității, prin realizarea unei conexiuni directe între rețeaua de metrou și Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Prin colaborarea constantă cu partenerii internaționali, proiectul avansează în direcția consolidării infrastructurii moderne de transport și a cooperării româno-japoneze.