Skip to main content

„Cârtițele”care sapă metroul M6: cum construiește un TBM tunelul, inel cu inel

„Cârtițele” Magistralei 6 sapă pământul, îl scot la suprafață și ridică tunelul în urma lor, aproape simultan. Numele lor tehnic este TBM, de la Tunnel Boring Machine (mașină de forat tuneluri).

TBM-urile „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana”, care lucrează pe Secțiunea Sud a Magistralei 6, cântăresc în jur de 600 de tone și au capete de foraj de circa 6,60 metri diametru. Ca lungime, se apropie de un teren de fotbal. Intră în pământ, iar în spatele lor rămâne un tunel circular, consolidat, gata pentru etapele următoare.

În partea din față se află capul de foraj, un disc metalic uriaș echipat cu elemente de tăiere. Se rotește, dislocă terenul și împinge materialul într-o cameră unde presiunea este controlată permanent. Presiunea ține frontul de excavare stabil și permite utilajului să înainteze controlat. De acolo, materialul ajunge pe un transportor elicoidal, apoi pe benzi transportoare, și iese din tunel. Este încărcat și dus la amplasamente autorizate.

Cât timp în față se sapă, în spatele scutului începe deja montarea tunelului.

Bolțarii și inelele de tunel

TBM-ul înaintează cu cilindri hidraulici care se sprijină pe ultimul inel montat. După fiecare avans, un dispozitiv numit erector ridică bolțarii, elementele prefabricate din beton, și îi așază unul lângă altul până se închide un inel nou. Între inelul de beton și teren rămâne un spațiu, umplut prin injectarea unui mortar special care se numeste betonita. Operațiunea fixează structura și ajută la stabilitatea terenului din jur.

Apoi ciclul se reia: se excavează, se evacuează materialul, utilajul înaintează, se montează un inel, se injectează mortarul. Și tot așa, câțiva metri pe zi, luni la rând.

Cum știe „cârtița” încotro să meargă?

La zeci de metri sub pământ, orientarea nu ține deloc de instinct. TBM-ul are sisteme de ghidaj, senzori și repere topografice raportate la coordonatele proiectului. Operatorii urmăresc traseul permanent și pot corecta direcția cu ajustări foarte fine. Din cabina de comandă se urmăresc în timp real presiunea din camera de excavare, cantitatea de material extras și poziția utilajului față de axa proiectată. La acestea se adaugă parametrii de lucru ai capului de foraj și ai sistemelor hidraulice, plus operațiunile de montare a inelelor.

În condiții normale, TBM-urile de pe Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou din București înaintează în medie cu aproximativ 1,5 metri pe oră. Pare puțin, până când te uiți ce se întâmplă în ora aceea: utilajul excavează în jur de 60 de metri cubi de material și pregătește montarea structurii definitive a tunelului.

În 24 de ore se montează în medie 13-14 inele. Echipele lucrează în trei schimburi, iar activitatea este continuă, cu opririle necesare pentru verificări și mentenanță. Ritmul variază în funcție de teren, de parametrii înregistrați și de lucrările de întreținere.

„Cârtițele” României: de la metrou la tuneluri prin munte

Tehnologia TBM nu este la prima utilizare în România. Pe Magistrala 5 de metrou din București au excavat „Sfânta Varvara” și „Sfânta Filofteia”.

Pe linia feroviară Brașov-Sighișoara, subsecțiunea Apața-Cața, lucrează patru TBM-uri, „Eleni”, „Varvara”, „Alexandra” și „Konstantina”, la tunelurile gemene Ormeniș și Homorod. Utilajele feroviare au alt diametru și lucrează în alte condiții geologice, dar principiul este același: excavare controlată, evacuarea materialului, montarea imediată a structurii și monitorizarea parametrilor.

Numele urmează o tradiție veche în proiectele de tuneluri. Sfânta Varvara este considerată protectoarea minerilor și a celor care lucrează în subteran. Pe Magistrala 6, tradiția continuă cu „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana”.

Ce se întâmplă la suprafață

Deși activitatea are loc în subteran, funcționarea TBM-ului este dublată de un sistem amplu de monitorizare. Presiunea din camera de excavare, cantitatea de material extras, traseul utilajului și comportarea terenului sunt verificate permanent. În zonele din aria de influență a lucrărilor se folosesc echipamente speciale pentru monitorizarea terenului și a construcțiilor.

Drumul subteran către aeroport

Magistrala 6 va avea 14,2 kilometri de cale dublă și 12 stații și va realiza prima conexiune directă de metrou între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă.

În materialul video se vede felul în care înaintează utilajul și cum bolțarii din beton devin, inel cu inel, structura viitorului tunel.

Apăsați „Play” și intrați câteva minute în interiorul unui TBM.

Monitorizare JICA la Magistrala 6, o investiție realizată cu fonduri guvernamentale, europene și japoneze

În perioada 17-19 august 2026, Agenția de Cooperare Internațională a Japoniei (JICA) a desfășurat la București o nouă misiune de monitorizare a proiectului co-finanțat prin Acordul de împrumut ROM-P5, aferent Magistralei 6 de metrou.

„Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este un proiect cu relevanță locală importantă și cu impact regional și internațional semnificativ.

Din partea JICA, unul dintre finanțatorii strategici ai Proiectului M6, delegația a fost condusă de doamna Hiroko Amano, Director adjunct în cadrul Diviziei Europa – Departamentul pentru Orientul Mijlociu și Europa.
Pe parcursul vizitei, delegația JICA a avut întâlniri de lucru cu reprezentanții Metrorex, ai Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ai Ministerul Finanțelor, ai Ambasadei Japoniei în România, ai supervizorului, ai constructorilor Lot 1.1 și Lot 1.2, desemnați pentru proiectarea și execuția lucrărilor de rezistență, și ai Pachetului 2 desemnat pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și de curenți slabi.

Agenda misiunii a inclus ședințe de progres pentru analizarea stadiului implementării proiectului și asigurarea alocărilor bugetare necesare, precum și vizite în teren. Echipa Metrorex, coordonată de directorul general Mariana Miclăuș, a prezentat stadiul lucrărilor pe șantierele viitoarei Magistrale 6. În cadrul acestor vizite au fost analizate progresele înregistrate și etapele următoare ale proiectului. Pentru consolidarea managementului siguranței în construcții, misiunea JICA a acordat o atenție specială aspectelor legate de siguranța în muncă, organizând un seminar pe această temă.

Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea rețelei de transport trans european (TEN-T). Proiectarea și execuția Secțiunii Nord a noii Magistrale 6 este finanțată de la bugetul de stat și din fonduri externe rambursabile – credit extern JICA (Japan International Cooperation Agency).

Dialogul a reconfirmat importanța parteneriatului strategic româno-japonez și angajamentul comun pentru dezvoltarea proiectului de infrastructură LEGĂTURA REȚELEI DE METROU CU AEROPORTUL INTERNAȚIONAL HENRI COANDĂ. (MAGISTRALA 6. 1 MAI – OTOPENI), un reper investițional major, care reflectă în mod reprezentativ parteneriatul de succes dintre cele două țări.

Restricții temporare de trafic în zona viitoarei Stații Washington a Magistralei 6

Incepând din noaptea de 13/14 iulie 2026, în zona intersecției Șoseaua București–Ploiești (DN1) cu Strada Jandarmeriei se instituie o nouă etapă de restricții temporare de trafic, necesară pentru desfășurarea lucrărilor de deviere a utilităților aferente viitoarei Stații Washington a Magistralei 6 de metrou.

În această etapă vor fi aplicate următoarele restricții de circulație:
•⁠ ⁠restricționarea virajului la stânga de pe Strada Jandarmeriei către Otopeni;
•⁠ ⁠restricționarea deplasării înainte pe breteaua de ieșire din București a pasajului suprateran Jandarmeriei.

Restricțiile sunt instituite în baza avizului comun emis de C.N.A.I.R. și I.G.P.R., valabil până la 31 decembrie 2026, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția lucrărilor.

Participanții la trafic sunt rugați să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să utilizeze rutele alternative indicate în zonă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim tuturor participanților la trafic pentru înțelegere și cooperare.

Informațiile actualizate privind evoluția lucrărilor și restricțiile de trafic vor fi publicate periodic pe site-ul oficial al proiectului și pe canalele de comunicare ale Magistralei 6.

De pe băncile facultății, către marile proiecte de infrastructură ale României

La inițiativa Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în parteneriat cu Metrorex, un grup de viitori specialiști a participat la o ședință de progres dedicată proiectului Magistrala 6 de metrou, alături de reprezentanți ai beneficiarului, constructorilor și supervizorului.

Participanții, cu formare în domenii precum drept, transporturi, administrație și afaceri, au avut oportunitatea de a observa modul în care sunt coordonate etapele unui proiect de infrastructură de mare anvergură și de a înțelege, direct de la profesioniști cu experiență, procesele de planificare, colaborare și management necesare implementării unei investiții strategice.

Întâlnirea a oferit un cadru de dialog între mediul academic și specialiștii implicați în realizarea proiectului, evidențiind importanța experienței practice în completarea pregătirii teoretice și în formarea viitoarei generații de profesioniști din domeniul infrastructurii.

Astfel de inițiative contribuie la consolidarea colaborării dintre instituțiile publice și mediul universitar, oferind tinerilor oportunitatea de a înțelege provocările și responsabilitățile asociate implementării unor proiecte complexe, cu impact direct asupra dezvoltării comunităților și mobilității urbane.

Mai aproape de oraș, mai aproape de viitor: cum aduce Magistrala 6 oamenii mai aproape de oportunitățile lor

Pentru o familie din Otopeni sau din nordul județului Ilfov, drumul până la București nu înseamnă doar câțiva kilometri pe hartă. Înseamnă dimineți petrecute în trafic, timp pierdut pe drum, mai puține ore alături de familie și, uneori, oportunități la care ajungi mai greu.

De aceea, sustenabilitatea nu înseamnă doar aer mai curat, emisii reduse sau soluții tehnice mai eficiente. Înseamnă și oameni. Înseamnă acces mai ușor la muncă, la școală, la servicii și la locurile în care fiecare își construiește viitorul.

Magistrala 6 este, din această perspectivă, mai mult decât o linie de metrou. Este o legătură nouă între comunități și oraș, între locuință și locul de muncă, între școală și familie, între prezent și oportunitățile de mâine.

Naveta nu este doar timp pierdut

Drumul zilnic până la muncă sau la școală are un impact mai mare decât pare la prima vedere. Un studiu realizat de cercetătorii Raj Chetty și Nathaniel Hendren de la Universitatea Harvard, pe baza datelor a aproximativ 40 de milioane de persoane, a arătat că timpul de navetă este unul dintre cei mai importanți factori asociați cu șansele de mobilitate socială. Concluzia este că atunci când oamenii au acces la transport fiabil, previzibil și accesibil, au mai multe șanse să ajungă la locuri de muncă mai bune, la educație și la servicii esențiale.

Aceeași idee este susținută și de specialiștii în mobilitate. Forumul Internațional de Transport, din familia OECD, subliniază că rolul transportului este să aducă educația, sănătatea, locurile de muncă și activitățile de zi cu zi mai aproape de oameni.

Un transport bun nu mută doar oameni dintr-un punct în altul. Le oferă mai multă libertate de alegere. Le face viața de zi cu zi mai simplă. Le deschide drumuri care, altfel, pot părea prea lungi sau prea greu de parcurs.

O comunitate tânără, în plină dezvoltare

Zona din jurul Magistralei 6 este una dintre cele mai dinamice din România. Între recensămintele din 2011 și 2021, județul Ilfov a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri ale populației din Uniunea Europeană, de aproximativ 40%. În același timp, Ilfov este cel mai tânăr județ din România, cu o vârstă medie de 38,6 ani.

În spatele acestor cifre sunt oameni: familii tinere, copii, părinți care lucrează în București, elevi și studenți care fac zilnic naveta, comunități care cresc și care au nevoie de legături mai bune cu orașul.

Această dezvoltare aduce însă și provocări. Tot mai mulți oameni circulă zilnic între Ilfov și București, iar drumurile devin tot mai aglomerate. Pentru un elev care merge la liceu în Capitală, pentru un student sau pentru un părinte care lucrează în oraș, fiecare oră petrecută în trafic este o oră luată din timpul personal, din odihnă, din viața de familie.

Ce schimbă Magistrala 6 pentru comunitate

Aici intervine rolul Magistralei 6. Pe Secțiunea Nord, Lotul 1.2 Tokyo – Aeroport Otopeni, noua linie de metrou va conecta zona de nord a Capitalei și orașul Otopeni cu rețeaua de metrou a Bucureștiului și cu Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Stații precum Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu și Aeroport Otopeni vor aduce transportul public de mare capacitate mai aproape de comunitățile care au nevoie de el zi de zi.

Pentru oamenii din apropierea magistralei, acest lucru înseamnă mai multă predictibilitate. Un adolescent va putea ajunge mai ușor la liceu sau la facultate. Un părinte va putea merge la serviciu fără să depindă permanent de mașină sau de traficul rutier. O familie cu o singură mașină — sau fără mașină — va avea mai multe opțiuni.

Înseamnă și un acces mai echitabil la oportunități. Pentru că atunci când transportul public devine mai aproape și mai eficient, șansele nu mai depind atât de mult de distanță, de trafic sau de existența unui automobil personal.

Mai mult decât transport

Beneficiile unei linii de metrou nu se opresc la timpul câștigat pe drum. O infrastructură modernă de transport poate contribui la dezvoltarea zonelor din jurul stațiilor, poate susține apariția unor servicii noi, poate atrage investiții și poate face comunitățile mai bine conectate.

În timp, zonele din jurul stațiilor pot deveni spații mai vii, mai accesibile și mai bine integrate în viața orașului. Locuri în care oamenii nu doar tranzitează, ci trăiesc, lucrează, învață și își construiesc planuri.

Un metrou care apropie oameni

Magistrala 6 nu este doar o investiție în infrastructură. Este o investiție în timp câștigat, în acces mai ușor, în mobilitate și în șanse mai bune pentru comunitate.

Prin această legătură nouă cu Bucureștiul și cu Aeroportul Internațional Henri Coandă, oamenii din zona de nord a Capitalei și din Otopeni vor fi mai aproape de locurile în care muncesc, învață și își construiesc viitorul.

Construim astăzi infrastructura care va aduce, mâine, comunitățile mai aproape de oportunitățile lor. Pentru că un oraș sustenabil este, înainte de toate, un oraș în care oamenii ajung mai ușor unii la alții.

Delegația Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în vizită de lucru pe șantierul Magistralei 6 de metrou

O delegație a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, implicată în implementarea proiectului metroului clujean, a efectuat astăzi o vizită de lucru pe șantierul Magistralei 6 de metrou din București, în cadrul unui schimb de experiență dedicat proiectelor de infrastructură subterană.

Pe parcursul vizitei, reprezentanții Metrorex, ai Antreprenorilor și ai Supervizorului au prezentat stadiul actual al lucrărilor, modul de organizare și gestionare a șantierului, precum și experiența acumulată în implementarea unui proiect de infrastructură de mare complexitate.

Discuțiile au vizat schimbul de bune practici, provocările întâlnite în derularea proiectului și soluțiile tehnice și organizaționale aplicate pentru desfășurarea lucrărilor.

Programul a inclus și o vizită pe șantierul viitoarei stații Piața Montreal, unde delegația a avut ocazia să observe evoluția lucrărilor și principalele activități aflate în desfășurare.

Astfel de întâlniri contribuie la consolidarea colaborării între echipele implicate în dezvoltarea proiectelor de metrou din România și facilitează transferul de cunoștințe și experiență între specialiști, în beneficiul dezvoltării infrastructurii de transport urban.

M6: lucrări în desfășurare și modificări temporare ale circulației

Magistrala 6 de metrou va realiza prima conexiune rapidă directă între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă. Noua linie va avea o lungime de 14,2 km de cale dublă și 12 stații, deservind zone importante ale Capitalei și ale orașului Otopeni: 1 Mai, Romexpo, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, zone rezidențiale, comerciale și de afaceri de-a lungul DN1, precum și Aeroportul Internațional Henri Coandă.

În această perioadă, pe întregul traseu al Magistralei 6 se desfășoară lucrări complexe de construcție, execuție a structurilor subterane și relocare a rețelelor de utilități. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor activități, au fost instituite restricții temporare de trafic în anumite zone de pe cele două secțiuni ale proiectului – Sud și Nord.

Mai jos sunt prezentate principalele lucrări aflate în desfășurare la acest moment și zonele în care acestea au impact asupra circulației.

Pe măsură ce anumite intervenții sunt finalizate, organizarea circulației este adaptată pentru a reduce cât mai mult impactul asupra mobilității urbane.

SECȚIUNEA SUD

🟢Stația 1 MAI 🏗️ Relocare utilități, pereți mulați | 📍 Restricții/devieri: Calea Griviței – Bd. Ion Mihalache

🟢Stația PAJURA 🏗️ Structură stație, accesuri | 📍 Fără impact asupra circulației

🟢Stația EXPOZIȚIEI 🏗️ Structură stație, accesuri | 📍 Restricții/devieri: Bd. Expoziției

🟢Interstația EXPOZIȚIEI – PIAȚA MONTREAL 🏗️ Relocare utilități | 📍 Restricții/devieri: Bd. Expoziției – Str. Aviator Popișteanu

🟢Stația PIAȚA MONTREAL 🏗️ Structură stație, accesuri | 📍 Restricții/devieri: Bd. Mărăști

🟢Interstația PIAȚA MONTREAL – GARA BĂNEASA 🏗️ Tunelare TBM, relocare utilități | 📍 Fără impact major asupra circulației

🟢Stația GARA BĂNEASA 🏗️ Relocare utilități, accesuri | 📍 Restricții/devieri: Șos. București–Ploiești (Fântâna Miorița)

🟢Interstația GARA BĂNEASA – AEROPORT BĂNEASA 🏗️ Relocare utilități | 📍 Restricții/devieri: DN1 – Str. Elena Văcărescu și Str. Dobrogeanu Gherea

🟢Stația AEROPORT BĂNEASA 🏗️ Relocare utilități, accesuri | 📍 Restricții/devieri: Str. Grațioasa, DN1 – Bd. Aerogării

🟢Interstația AEROPORT BĂNEASA – TOKYO 🏗️ Relocare utilități | 📍 Restricții/devieri: Breteaua Selgros

🟢Stația TOKYO 🏗️ Structură stație, accesuri | 📍 Restricții/devieri: Breteaua DN1 (sens București), Str. Pană Buescu

SECȚIUNEA NORD

🟢Stația WASHINGTON 🏗️ Relocare utilități | 📍 Restricții/devieri: Str. Jandarmeriei – Bd. Dr. Liviu Librescu, breteaua DN1

🟢Stația PARIS 🏗️ Relocare utilități, pereți mulați, accesuri | 📍 Restricții/devieri: DN1 – Str. Padina

🟢Stația BRUXELLES 🏗️ Relocare utilități, pereți mulați | 📍 Restricții/devieri: Str. Oașului

🟢Stația OTOPENI 🏗️ Pereți mulați, structură stație | 📍 Restricții/devieri: DN1 – Calea Bucureștilor, Str. 23 August

🟢Stația ION I. C. BRĂTIANU 🏗️ Relocare utilități, accesuri | 📍 Restricții/devieri: DN1 – Calea Bucureștilor și Str. Zborului

🟢Stația AEROPORT OTOPENI 🏗️ Relocare utilități, pereți mulați, structură stație | 📍 Restricții/devieri: Zona Plecări, drumuri interioare și parcări

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru respectarea semnalizării rutiere din zonele de șantier.

De la trafic imprevizibil la timp predictibil: ce va aduce Magistrala 6

De câte ori ai plecat spre aeroport fără să știi cât vei face? Distanța de la Gara de Nord la Aeroportul Internațional Henri Coandă este de aproximativ 17 kilometri. Același drum durează, în funcție de oră și zi: 20–25 de minute duminică dimineața și 60–90 de minute joi la orele 17:00. Impredictibilitatea aceasta nu este un inconvenient minor – este o taxă invizibilă pe timpul tău.

Metroul funcționează altfel. Nu există blocaje sau imprevizibilitate: trenul pleacă la interval regulat și parcurge traseul în același timp – la fel la 7:00 dimineața și la 18:30 seara. Predictibilitatea este, în sine, o resursă.

Calculul câștigului față de orele de vârf este concret: Magistrala 6 va parcurge traseul de la capăt la capăt în 22–25 de minute. Față de 60–90 de minute cu mașina – conform TomTom Traffic Index 2025, București –, o economie de 50 de minute per cursă înseamnă: 50 de minute × 2 curse pe zi × 250 de zile lucrătoare pe an = 25.000 de minute = 416 ore = 17 zile și 8 ore recuperate în fiecare an. Nu e o medie statistică – e timp real, al tău, pe care acum îl petreci în trafic.

Iar pentru cei 16 milioane de pasageri care tranzitează anual Aeroportul Henri Coandă – conform statisticilor Bucharest Airports –, accesul predictibil la aeroport înseamnă și altceva: posibilitatea de a planifica cu exactitate, fără marja de eroare impusă de trafic. Magistrala 6 te ajută să economisești timp!

Surse: TomTom Traffic Index 2025 – București | Bucharest Airports – Statistici trafic | HG 930/2016 – Indicatori tehnico-economici Magistrala 6

Cum poate Magistrala 6 să diminueze presiunea asupra traficului din București

Conform TomTom Traffic Index 2025 (date pentru 2024), Bucureștiul se clasifică pe locul 3 în Europa și locul 22 în lume la aglomerația traficului. Viteza medie de deplasare în oraș este de 13,3 km/h, iar un șofer pierde în medie 171 de ore pe an din cauza traficului – echivalentul a 7 zile și 3 ore.

Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați prin HG 930/2016, Magistrala 6 va avea o capacitate de transport de 50.000 de călători pe oră, pe sens. Un studiu publicat în Nature Cities (2025) confirmă că metrourile reduc semnificativ utilizarea autoturismului în orașele europene. Pe baza experienței din proiecte similare, între 15 și 25 din fiecare 100 de pasageri ai unui metrou nou sunt foști șoferi care aleg să lase mașina acasă – ceea ce, pentru Magistrala 6, poate însemna mii de vehicule mai puțin, zilnic, pe coridorul nord al Capitalei.

Astfel, pe artere saturate, o reducere de 15–20% a volumului de trafic crește viteza medie de deplasare cu 20–35% pentru toți participanții – inclusiv pentru cei care continuă să folosească mașina. (Transportation Research Board – Highway Capacity Manual, 7th Edition, 2022).

Precedente europene confirmă direcția: după inaugurarea liniei M2 în Varșovia (2015), traficul pe coridoarele paralele a înregistrat scăderi semnificative, conform Warsaw Metro. Orașe cu rețele extinse de metrou – precum Viena sau Stockholm – înregistrează în mod constant unii dintre cei mai mici indici de congestie din Europa.

Mai puțin stres în trafic nu e un slogan. Este o consecință matematică a Magistralei 6.

Surse: TomTom Traffic Index 2025 – București | HG 930/2016 – Indicatori tehnico-economici Magistrala 6 | Nature Cities (2025) – Prieto-Curiel et al., modal shift metro | Transportation Research Board – HCM 7th Ed. (2022) | Warsaw Metro – Linia M2

Magistrala 6 și reducerea zgomotului urban: impactul unui traseu integral subteran

Zgomotul urban nu este doar o neplăcere de zi cu zi. La nivel european, el este tratat ca o problemă de mediu și de sănătate publică. Directiva 2002/49/CE privind evaluarea și gestiunea zgomotului ambiental stabilește un cadru comun pentru identificarea, prevenirea și reducerea efectelor nocive generate de expunerea la zgomot, în special în marile aglomerări urbane și în zonele afectate de traficul rutier, feroviar sau aerian.

În acest context, investițiile în transport public electric devin esențiale. Magistrala 6, care va asigura legătura directă dintre Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni, este un astfel de proiect: o infrastructură subterană, cu impact direct asupra mobilității și cu potențial de reducere a presiunii traficului de suprafață pe coridorul nord al Capitalei.

Datele europene arată că problema zgomotului nu este una abstractă. Potrivit raportului Agenției Europene de Mediu – Environmental noise in Europe 2025, expunerea pe termen lung la zgomotul generat de trafic este asociată cu efecte importante asupra sănătății și calității vieții. Raportul estimează că aceasta contribuie anual, la nivel european, la numeroase probleme de sănătate, inclusiv afecțiuni cardiovasculare și tulburări de somn, precum și la costuri economice semnificative. De asemenea, milioane de europeni sunt afectați de perturbări severe ale somnului asociate zgomotului de trafic, iar impactul economic al poluării fonice generate de transport este estimat la peste 100 de miliarde de euro anual. Și Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția asupra acestui fenomen. Ghidul OMS privind zgomotul de mediu pentru Regiunea Europeană, publicat în 2018, recomandă pentru traficul rutier o limită de 53 dB Lden, mai strictă decât pragul european de 55 dB. Motivul este simplu: expunerea constantă la zgomot poate afecta somnul, sănătatea cardiovasculară și, în final, calitatea vieții.

Pentru București și zona Otopeni, miza este una concretă. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați prin HG 930/2016, Magistrala 6 va avea o capacitate maximă de transport de 50.000 de călători pe oră, pe sens. Această capacitate poate prelua un flux important de pasageri care astăzi folosesc transportul rutier, contribuind astfel la reducerea numărului de autoturisme de pe DN1 și de pe arterele adiacente.

Cu cât sunt mai multe mașini în trafic, cu atât crește și nivelul de zgomot. Invers, fiecare călătorie mutată din autoturism în transport public electric înseamnă mai puțină presiune asupra orașului. Magistrala 6 acționează pe două direcții: asigură deplasarea subterană, fără zgomot la suprafață pe traseul Gara de Nord – Aeroport Otopeni, și contribuie la reducerea traficului rutier pe unul dintre cele mai aglomerate coridoare de mobilitate din zona Capitalei.

Beneficiile vor fi resimțite atât de locuitorii din zonele aflate de-a lungul aliniamentului, cât și de cei care vor continua să folosească DN1. Un trafic mai fluid înseamnă, implicit, mai puțin zgomot produs de motoare, frânări, accelerări și claxoane.

Liniștea este rareori primul argument atunci când vorbim despre infrastructură. De cele mai multe ori, discutăm despre viteză, capacitate, conectivitate sau siguranță. Dar, în cazul Magistralei 6, confortul acustic devine parte din schimbarea mai amplă pe care proiectul o aduce orașului: o mobilitate mai eficientă, mai curată și mai prietenoasă cu oamenii.

Surse: EEA – Environmental noise in Europe 2025 | OMS – Environmental Noise Guidelines for the European Region 2018 | Directiva 2002/49/CE | HG 930/2016 – Indicatori tehnico-economici Magistrala 6