Skip to main content

Săptămâna Europeană a Mobilității 2026: metroul, dincolo de peron

Metrorex a deschis Depoul Străulești și simulatorul de cabină pentru conducerea trenului de metrou, din stația Valea Ialomiței.

Aproximativ 3.000 de orașe din Europa și din afara ei au marcat, între 16 și 22 septembrie, Săptămâna Europeană a Mobilității, campania Comisiei Europene dedicată transportului urban durabil. Bucureștiul și Ilfovul și-au concentrat evenimentele în weekendul 19–20 septembrie, iar Metrorex a deschis publicului Depoul Străulești și simulatorul de conducere a trenurilor.

O campanie care se încheie cu Ziua fără Mașini

Campania “Săptămâna Europeană a Mobilității” are loc în fiecare an în aceeași săptămână, 16–22 septembrie, și se închide pe 22 septembrie cu Ziua Mondială fără Mașini, când orașele participante regândesc felul în care sunt folosite străzile, făcând loc oamenilor în locul automobilelor. Anul acesta, organizatorii au păstrat mesajul din 2025, „Mobilitate pentru toți”, și i-au adăugat o dimensiune nouă: echitatea între generații. Pe scurt, transportul trebuie să funcționeze pentru copii, adulți și seniori deopotrivă.


La deschiderea campaniei, comisarul european pentru transport durabil și turism, Apostolos Tzitzikostas, a transmis că deciziile de astăzi – cum călătorim, cum ne proiectăm orașele, în ce investim – stabilesc ce mobilitate vor moșteni cei care vin după noi. Comisarul a participat la evenimentele de la Strasbourg și de la Salonic, în cadrul CIVITAS Forum 2026.

București–Ilfov: tramvaie istorice, tururi în depouri, Trenul Prezidențial

În regiunea București-Ilfov, programul a fost coordonat de TPBI, împreună cu Primăria Capitalei și STB, cu participarea CFR și Metrorex. Parcul Regele Mihai I a fost punctul de plecare al liniilor speciale către obiective din Ilfov și a găzduit plimbări cu bicicleta și concerte de fanfară. La Gara Basarab a fost organizată o expoziție de vehicule istorice de transport public, cu plecări speciale de tramvai și troleibuz. Autobaza și depoul STB de pe Șoseaua Giurgiului au primit vizitatori în tururi ghidate, iar la Gara de Nord publicul a putut vizita Trenul Prezidențial, automotorul Malaxa nr. 780, Salonul Regal și Muzeul CFR.

Metrorex: #TogetherBeyondThePlatform

Metrorex a ales să arate publicului ce nu se vede de pe peron. Sub mesajul #TogetherBeyondThePlatform, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 13:00, s-au organizat două serii de evenimente, cu locuri limitate și înscriere prealabilă:

  • la Depoul Străulești, vizitatorii au pășit într-un loc mai puțin accesibil publicului: locul în care își au „casa” trenurile de metrou. Au descoperit cum este organizat un depou, cât de amplu este un astfel de spațiu și ce se întâmplă cu trenurile atunci când nu sunt în circulație. Pentru cei mai mici dintre vizitatori, Muzeul Metrorex din Depoul Străulești a pregătit o surpriză: aceștia au participat la un atelier de fibră optică, unde au avut ocazia să descopere, într-un mod interactiv și distractiv, câteva dintre tehnologiile care fac posibilă funcționarea sistemelor de transport cu metroul.
  • la Valea Ialomiței, la simulatorul de cabină pentru conducerea trenului de metrou, participanții au avut ocazia să descopere o zi din viața unui mecanic de tren și să afle ce înseamnă responsabilitatea acestei meserii. Au putut experimenta chiar ei conducerea trenului într-un mediu de simulare și au descoperit cum se pregătesc și se antrenează mecanicii pentru a putea asigura, zi de zi, transportul în siguranță al călătorilor.

Magistrala 6, testul practic al temei europene

Magistrala 6 este, în practică, răspunsul Bucureștiului la întrebarea pusă de campania europeană: ce mobilitate lăsăm generațiilor următoare?


Linia 1 Mai – Otopeni, 14,2 km de cale dublă și 12 stații, va lega rețeaua de metrou a Capitalei de Aeroportul Internațional Henri Coandă. Metroul se construiește o dată și circulă decenii: linia spre Otopeni va fi folosită de oameni care astăzi nu s-au născut și va scoate din trafic mașini care astăzi nu s-au fabricat. Pentru copilul de la pupitrul simulatorului, drumul la aeroport va fi un bilet de metrou; pentru părinții lui, un timp de parcurs pe care se pot baza; pentru bunici, un tren la care se ajunge fără scări.

Magistrala 6 este un proiect pentru România!

TBM „Sfânta Ana” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Piața Montreal

TBM „Sfânta Ana” a străpuns astăzi peretele viitoarei stații de metrou Piața Montreal, de pe aliniamentul viitoarei Magistrale 6 de metrou.

Scutul de forare care excavează tunelul Liniei 1 pe Secțiunea SUD a Magistralei 6 de metrou a finalizat astfel cel de-al treilea segment de tunel de pe această linie, dinspre viitoarea stație de metrou Tokyo către stația 1 Mai.

Tunelul cu cale dublă realizat până acum între viitoarele stații de metrou Tokyo – Aeroport Băneasa – Gara Băneasa – Piața Montreal, însumează aproape 3 km. Pe Linia 1, TBM „Sfânta Ana” a excavat 2.838 m liniari și a asamblat 1.887 de inele de tunel.

Lungimea tunelului subteran pe care îl va realiza TBM „Sfânta Ana” până la stația 1 Mai este de 6,6 km.

„Suntem mulțumiți de ritmul lucrărilor pentru Magistrala 6 de metrou. Străpungerea peretelui stației Piața Montreal de către TBM „Sfânta Ana” marchează o nouă realizare importantă în execuția Magistralei 6 de metrou. Proiectul avansează în ritm eficient. Magistrala 6 va asigura o conexiune rapidă și modernă între rețeaua de metrou și Aeroportul Internațional Henri Coandă, contribuind semnificativ la dezvoltarea mobilității urbane în București.”, precizează Directorul General Metrorex, Mariana MICLĂUȘ.

„Cârtițele”care sapă metroul M6: cum construiește un TBM tunelul, inel cu inel

„Cârtițele” Magistralei 6 sapă pământul, îl scot la suprafață și ridică tunelul în urma lor, aproape simultan. Numele lor tehnic este TBM, de la Tunnel Boring Machine (mașină de forat tuneluri).

TBM-urile „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana”, care lucrează pe Secțiunea Sud a Magistralei 6, cântăresc în jur de 600 de tone și au capete de foraj de circa 6,60 metri diametru. Ca lungime, se apropie de un teren de fotbal. Intră în pământ, iar în spatele lor rămâne un tunel circular, consolidat, gata pentru etapele următoare.

În partea din față se află capul de foraj, un disc metalic uriaș echipat cu elemente de tăiere. Se rotește, dislocă terenul și împinge materialul într-o cameră unde presiunea este controlată permanent. Presiunea ține frontul de excavare stabil și permite utilajului să înainteze controlat. De acolo, materialul ajunge pe un transportor elicoidal, apoi pe benzi transportoare, și iese din tunel. Este încărcat și dus la amplasamente autorizate.

Cât timp în față se sapă, în spatele scutului începe deja montarea tunelului.

Bolțarii și inelele de tunel

TBM-ul înaintează cu cilindri hidraulici care se sprijină pe ultimul inel montat. După fiecare avans, un dispozitiv numit erector ridică bolțarii, elementele prefabricate din beton, și îi așază unul lângă altul până se închide un inel nou. Între inelul de beton și teren rămâne un spațiu, umplut prin injectarea unui mortar special care se numeste betonita. Operațiunea fixează structura și ajută la stabilitatea terenului din jur.

Apoi ciclul se reia: se excavează, se evacuează materialul, utilajul înaintează, se montează un inel, se injectează mortarul. Și tot așa, câțiva metri pe zi, luni la rând.

Cum știe „cârtița” încotro să meargă?

La zeci de metri sub pământ, orientarea nu ține deloc de instinct. TBM-ul are sisteme de ghidaj, senzori și repere topografice raportate la coordonatele proiectului. Operatorii urmăresc traseul permanent și pot corecta direcția cu ajustări foarte fine. Din cabina de comandă se urmăresc în timp real presiunea din camera de excavare, cantitatea de material extras și poziția utilajului față de axa proiectată. La acestea se adaugă parametrii de lucru ai capului de foraj și ai sistemelor hidraulice, plus operațiunile de montare a inelelor.

În condiții normale, TBM-urile de pe Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou din București înaintează în medie cu aproximativ 1,5 metri pe oră. Pare puțin, până când te uiți ce se întâmplă în ora aceea: utilajul excavează în jur de 60 de metri cubi de material și pregătește montarea structurii definitive a tunelului.

În 24 de ore se montează în medie 13-14 inele. Echipele lucrează în trei schimburi, iar activitatea este continuă, cu opririle necesare pentru verificări și mentenanță. Ritmul variază în funcție de teren, de parametrii înregistrați și de lucrările de întreținere.

„Cârtițele” României: de la metrou la tuneluri prin munte

Tehnologia TBM nu este la prima utilizare în România. Pe Magistrala 5 de metrou din București au excavat „Sfânta Varvara” și „Sfânta Filofteia”.

Pe linia feroviară Brașov-Sighișoara, subsecțiunea Apața-Cața, lucrează patru TBM-uri, „Eleni”, „Varvara”, „Alexandra” și „Konstantina”, la tunelurile gemene Ormeniș și Homorod. Utilajele feroviare au alt diametru și lucrează în alte condiții geologice, dar principiul este același: excavare controlată, evacuarea materialului, montarea imediată a structurii și monitorizarea parametrilor.

Numele urmează o tradiție veche în proiectele de tuneluri. Sfânta Varvara este considerată protectoarea minerilor și a celor care lucrează în subteran. Pe Magistrala 6, tradiția continuă cu „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana”.

Ce se întâmplă la suprafață

Deși activitatea are loc în subteran, funcționarea TBM-ului este dublată de un sistem amplu de monitorizare. Presiunea din camera de excavare, cantitatea de material extras, traseul utilajului și comportarea terenului sunt verificate permanent. În zonele din aria de influență a lucrărilor se folosesc echipamente speciale pentru monitorizarea terenului și a construcțiilor.

Drumul subteran către aeroport

Magistrala 6 va avea 14,2 kilometri de cale dublă și 12 stații și va realiza prima conexiune directă de metrou între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă.

În materialul video se vede felul în care înaintează utilajul și cum bolțarii din beton devin, inel cu inel, structura viitorului tunel.

Apăsați „Play” și intrați câteva minute în interiorul unui TBM.